Centrul Perinatologic la Hîncești

Centrul Perinatologic la Hîncești

În 2013 a fost inițiat proiectul de renovare a blocului maternității „Reabilitarea și modernizarea blocului perinatologic", iar la 10 iunie a avut loc inaugurarea Centrului Perinatologic, relatează NOI.md.

Lucrările au fost efectuate din bani oferiți de Compania Națională de Asigurări în Medicină și de Consiliul Raional Hîncești.

Fiind prezent la ceremonie, ministrul Sănătății, Mircea Buga, a felicitat administrația pentru managementul eficient, dar și pe locuitorii raionului Hîncești, cu prilejul inaugurării unui centru care va facilita accesul la servicii de sănătate calitative. Totodată, demnitarul a menționat oportunitățile unei acțiuni de asemenea anvergură, accentuînd importanța motivațională a personalului medical: „Mă bucur să constat că deja avem solicitări din partea rezidenților de a se angaja aici, fapt care vine să confirme motivarea tinerilor specialiști".

Renovarea capitală a blocului a permis extinderea spectrului de servicii medicale, în cadrul blocului fiind dislocate secțiile de pediatrie, ginecologie, de transfuzie a sîngelui și laboratorul. Centrul a fost dotat cu incubatoare și echipament performant, menite să mărească șansele de supraviețuire a nou-născuților cu greutate mică sau a celor născuți prematur.

Pentru acest proiect, din fondurile Consiliului Raional au fost alocați circa șapte milioane de lei, iar din fondul de dezvoltare și modernizare a instituțiilor medicale publice al CNAM – circa douăzeci și șase de milioane de lei.

29.12.2015 13:59

Комментарии

Нет комментариев. Ваш будет первым!